USL - o altă mizerie

Chiar dacă, așa cum spuneam într-o postare din iunie, ”nu mă aștept la nimic bun din partea USL”, nu credeam, totuși, cu doar 3-4 săptămâni în urmă, că gradul de impostură al acestei formațiuni va atinge un asemenea nivel, care nu doar mă dezgustă, dar mă și sperie. Pe mâna cui, oare, am încăput?
Scriu și eu ceea ce observ: în doar câteva zile, într-un mod fără precedent în ultimii 20 de ani, o formațiune politică (USL în acest caz) ia cu asalt instituțiile democratice ale Statului pentru a-și atinge un scop ultim: debarcarea lui Băsescu din funcție (adică Președintele ales al Statului), instaurarea lui Antonescu în locul acestuia (adică unul dintre Președinții unui partid aflat la Putere) si controlul total asupra Justiției (tocmai ce unul dintre liderii de baza ai Puterii fusese încarcerat). Mișcările sunt atent elaborate, gândite îndelung și cu repercursiuni evidente una asupra alteia, la fel ca pe o tablă de șah. Orice eroare este fatală, așa că promotorii nu-și permit să greșească sub nicio formă, dar nici să dea înapoi. Planul trebuie să aibă o precizie matematică și va trebui dus până la capăt, indiferent de consecințe. Și, după cum s-a văzut, exact așa s-a întâmplat. Duminică va fi aplicată (sau nu) lovitura finală. Dacă referendumul va fi invalidat, USL-ul va avea serioase probleme. Eu sper, deși nu cred, să se rupă.
În ultimele zile, campania de denigrare a Președintelui suspendat întrece în penibil orice imaginație. Astfel, aflăm de pe afișe, sau ni se urlă din megafoane că ”Băsescu ți-a luat pensia, noi ți-o dăm înapoi”; ”Băsescu ți-a tăiat salariul, noi o să ți-l mărim”; ”Băsescu te-a dat afară din servici, noi îți vom da un loc de muncă” etc. Îndemnurile jalnice sunt și ele prezente peste tot: ”mergi si votează DA ca să-l dăm afară pe Băsescu de la Cotroceni”; ”votează DA ca sa-ți recapeți demnitatea” etc. Iată cu ce vine USL-ul! De aici, răzbat cu tărie, cel putin două lucruri: această campanie este clar rău intenționată și, al doilea, campania se adresează, evident, celor ”mulți și proști”. De ce lor? Pentru că, de când se știe, PSD-ul a câștigat si s-a menținut la Putere cu ajutorul proștilor, pe care i-a manipulat și amăgit cum a vrut. În acest context, este extrem de surprinzătoare poziția PNL-ului care acceptă sa fie ”prietenul” (pervers) al celor umili și limitați. Cât de însetat de putere sa fi încât să cazi atât de ușor în capcana întinsă de PSD?
Cu toate că PSD-ul s-a bazat tot timpul pe prostime (și, datorită acestui fapt, are tot interesul ca prostia să reziste permanent la cote înalte), ura și minciuna deșănțate, vaporizate constant de USL, au atins și masele mai ”spălate” din rândurile populației. Astfel, oameni pe care îi credeam cu scaun la cap au început să spună că ”să ieșim să scăpăm de Băsescu”. De ce să scăpăm? Pentru că, zic ei, ”ăsta a făcut tot ce-i mai rău în țara asta, a tăiat tot, ne-a făcut de râsul lumii”. El a tăiat? ”Da, el. Că el n-a vrut să ne dea. El a ieșit la televizor și-a zis de tăieri”. Bine, dar reduceri, tăieri etc. s-au făcut și în Europa Occidentală, în SUA, în toată lumea civilizată. Asta ar însemna, conform logicii de la noi, ca și acolo să fie suspendați președinții sau regii? ”Ce Europa? Păi cât au ăia salariile? Se compară cu ale noastre? La ăia au avut de unde să taie”. Cam acestea sunt ”argumentele” celor dornici de suspendare, întărâtați permanent de USL pin canalele media.
Evident că USL-ul știe (dar nu spune) că nu doar Băsescu este vinovat de austeritate. Aici sunt niște mecanisme mult prea complicate pentru a putea fi deslușite de minți obișnuite. Însă, ceea ce face USL-ul în prezent este o impostură fără margini pentru că ațâță mincinos mase enorme din rândurile populației ca să demită un președinte ales. De ce face asta? Pentru că uslașii (cea mai mare parte a lor) sunt impostori, am spus-o. Dar mai e ceva: ei vor Puterea. Toată! Iar pentru a obține asta, sunt în stare de orice. PSD-ul - odios partid - nu s-a împăcat niciodată cu ideea de a fi, chiar și pentru scurt timp, în Opoziție. Când n-a avut încotro și a trebui să plece de la Putere, s-a comportat ca și cum ținea morțiș să ne spună ”lasă că o să vă arăt eu vouă”. Iar când a revenit, a făcut, de fiecare dată, prăpăd pe toate palierele. Mai mult, PSD-ul, partid de sorginte totalitară, nu poate accepta jumătăți de măsură. El vrea totul sau nimic. PSD-ul nu poate coabita, el vrea numai să dicteze, să ordone, iar alții să execute. Faptul că au preluat Puterea, dar nu aveau oameni în toate funcțiile cheie ale Statului, a fost o sursă de neîntrerupte neliniști, întâi pentru PSD, apoi pentru întreaga USL. Ca să-și calmeze aceste anxietăți, USL-ul a trecut rapid la atacuri de tip ”blitzkrieg”: în trei zile a schimbat si a amenințat tot ce se putea. Pentru preluarea puterii totale și îngenuncherea Justiției, mai aveau un singur ghimpe: Băsescu. Și, pentru a ”termina” și cu el, au pus în desfășurare atacul final, ce se va derula până duminică noaptea.
Europa, vazând toate acestea, s-a scandalizat. L-a chemat pe Ponta (îmi vine să vărs) să dea explicații. Micul Titulescu n-a știut ce să spună, s-a făcut de râs de cum a coborât din avion. ”Alții sunt de vină, grăia el abia auzit, prietenii lui Băsescu dezinformează, mint cât pot”. Chiar așa să fie? Păi, prietenii voștri unde sunt? Putea Băsescu să isterizeze o lume întreagă? Sau, să ne spună Ponta unde s-a mai întâmplat în Europa ce au făcut ei.
În țară, Titulescu cel Mic e viteaz. La cot cu Antonescu (alt personaj dezamăgitor), urlă cât poate că ei sunt cei buni și cei drepți, iar Băsescu e ”turbat” și își înfige ”colții de scorpion ca să sugă sângele poporului”. Antonescu nu se lasă mai prejos, iar din funcția de președinte interimar, face politică de partid într-un mod grobian. Invective de o duritate rară ies neîntrerupte din gura actualului/viitor Președinte. Mascaradă e puțin spus, dar parcă nici ură sau prostie nu e suficient.
La final aș vrea să fac o precizare: nu doresc să se înțeleagă din ce am spus că eu sunt fan Băsescu, sau că îl legitimez în tot ceea ce a făcut. Nici pe departe. Însă, de bine, de rău, era Președintele ales. Pretențiile USL-iștilor că ei fac ceea ce fac pentru a reveni la normalitate (care normalitate?), imi provoacă greață. Eu cred că scopul lor este cel pe care l-am prezentat mai sus, iar această formațiune nu este decât o altă mizerie care prostește proștii. Nimic mai mult.
 

Coșmarul serilor de vară

Mi-e groaznic de ciudă că, seara (dar și ziua), nu pot să mă plimb și eu liniștit pe străzi, la întâmplare, prin oraș, sau să beau un suc, la o terasă, afară. De ce zic asta? Pentru că, am observat, oriunde m-aș duce, în orice loc aș sta, sunt obligat să suport, aproape neîntrerupt, zgomotul infernal al motoarelor de motociclete ambalate la maxim si turate până să ia foc. Numai cine nu stă in București nu știe despre ce vorbesc.
Motocicliștii, neapărat, trebuie sa iși facă drum prin centrul orașului. Au n-au treabă, e obligatoriu pentru ei să treacă prin buricul târgului ca sa le vadă și să le admire toată lumea ”superbitățile” de zeci de mii de euro. Și, fiindcă nu e suficient doar să treacă pentru a fi automat admirați, trebuie mai întâi să se facă și observați. Cum să facă asta? Simplu: ambalează motorul până aproape să se spargă, ca să audă și surzii din naștere că ei trec pe-acolo. Atât de disperați au devenit să le cârâie cât mai tare motoarele, încât, cei mai mulți umblă la ele ca să scoată cât mult zgomot la turații cât mai mici. Astfel, a devenit un fel de întrecere între posesorii de vehicule pe două  roți, al cui urlă mai tare și face mai urât. Chestiunea are, evident, și o explicație psihologică: cu cât cineva este mai complexat, cu atât zbiară mai tare. Motocicliștii, mulți dintre ei, sunt, cu siguranță, persoane cu multe complexe. Dar, cum nu se face, în popor, să-și strige durerile, ”pun” motoarele să țipe în locul lor, nepăsându-le absolut deloc ca nimănui nu-i place să le și ”asculte” (la o așa intensitate).
Motocicliștii sunt o altă specie, una care se diferențiază printr-un metalimbaj, dar și printr-un comportament aparte. Ei se ințeleg fără să-și vorbească și se observă fără să se privească. Cel mai bine se disting pe șosele aceste două aspecte.
Dacă într-un loc apar doi motocicliști care nu s-au văzut niciodată până atunci,  ei devin automat prieteni doar pentru că ambii posedă ”motoare”. Și, obligatoriu, trebuie să vorbească despre ale lor ”bijuterii”. Ceea ce e interesant aici, este permisivitatea cu care cei doi (sau mai mulți) iși admira reciproc ”frumusețile”: încep sa le atingă, se urcă pe ele, le turează, le laudă, dar le arată sincer și punctele slabe. Să se urce cineva în mașina unui necunoscut să vadă ce pățește!
Motocicliștii, când sunt singuri pe străzi, nu sunt motivați. De aceea, ei au nevoie de ”parteneri” asemeni lor față de care să iși etaleze talentele și care să le și înțeleagă ”plăcerile”. În plus, știind că încalcă flagrant limita bunului simț, ei trebuie să  fie în gașcă pentru a se apăra si susține reciproc. Apartenența la grup le dă putere, le umflă venele la tâmple și le dă curaj sa apese zdravăn accelerația. Când vedeți un singur motociclist pe șosea, acela e posibil să aiba vreun scop și se duce croit într-acolo. Când vedeți haite zgomotoase, fiți convinși că n-au nicio treabă, au ieși ”la impresie”, ”să se rupă-n figuri”, să plece la ”agățat”, sau să facă ”curse”.
Motocicliștii, datorită obsesiei maladive pentru viteză si zgomot, au redus (în cadrul limbajului) întreg vehiculul, la un singur ansamblu al său: motorul. Astfel, ei: ies cu ”motorul”, se urcă pe ”motor”, și-au luat ”motor” nou, si-au schimbat ”motorul” etc; clar, au in cap numai motoare fumegânde. (Mă amuză până la lacrimi întrebarea băiețașilor cu puf sub nas: ”Iesim deseară cu motorul”?).
Motocicliștii, conform spuselor multor șoferi, sunt cei mai enervanți participanți la trafic. Doar de aia au ”motoare”, ca sa se ”bage”. Și se bagă: nu-i vezi așteptând în coloane, ca toți ceilalți, niciodată; te pomenești că apar de nicăieri și iți ”taie” fața; sau, de cele mai multe ori, circulă atât de aproape de mașină încât îi ”agăți” cu oglinda. În caz de accident, deși vinovați, sunt la fel ca taximetriștii: extrem de vocali în a spune ca alții sunt de vină. Ei sunt sfinți.
Motocicletele, după părerea mea, sunt niște vehicule aproape inutile și groaznic de periculoase. Impactul frontal, la aproape orice viteză, este mortal. Motocicleta nu are nimic în componența sa care să protejeze pe cel care o conduce și nici pe însoțitorul său. Orice dezechilibru pe șosea, te aruncă direct sub roțile mașinilor.
Și spun că  sunt inutile, deoarece sunt extrem de scumpe pentru cât de puține poți face cu o motocicletă: abia mai poți lua un pasager in spate, de cărat, nu poți căra mai nimic, iar prețul uneia este uluitor. Și atunci, pentru ce ”motor”? Pentru fițe? Probabil.
De când scriu acest articolaș (aproximativ 30 de minute), cred că au trecut zeci de motociclete pe Magheru. De fiecare dată am tresărit și am simțit niște înțepături în cap. Ca să adorm, e un chin în fiecare noapte. Mă întreb, ce-o face Poliția? Oare o fi atât de surdă încât nu-i aude? Probabil că da, își doarme demult somnul de veci, dacă nu cumva o fi beată și se preface.