miercuri, 5 septembrie 2012

Orphan



Unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme se numește ”Orphan” (”Orfana”) (2009), cu Vera Farmiga și Isabelle Fuhrman. Pe Vera Farmiga am mai văzut-o și în alte filme și mi-a plăcut. Cu toate acestea, nu-i știam nici numele pentru că n-am fost interesat să-l caut. Dar, de data aceasta, m-a impresionat.
”Orphan” este un thriller psihologic așa cum trebuie să fie: începe calm, aproape banal, însă ”semnele” către psihologic apar (pentru cunoscători) încă de la început. Apoi, încet-încet, ni se dau detalii despre trecutul personajelor pentru ca acestea să fie înțelese în context. Între timp, suspansul acțiunii crește treptat, iar filmul te captivează cu totul. Punctul culminant este copleșitor pentru că nu te așteptai nicio secundă că o să afli așa ceva. Din acest moment sfârșitul devine previzibil, dar tot te ține cu sufletul la gură până la final.
”Orphan” este unul dintre (rarele) filme psihologice care are o doză de horror bine cântărită astfel încât să nu te îngrozească, ci doar să-ți trezească simțurile și să-ți deschidă mintea. Mai mult, filmul este profund și interesant și pentru că abordează o patologie rară, apărută în prim plan ca moment culminant, bine delimitat. Abia din acest punct începi să înțelegi cu adevărat logica faptelor, derulându-le de la sfârșit către început.


5 comentarii:

  1. Haide ca m-ai facut curioasa. Sper sa gasesc filmul si sa pot sa revin cu impresii. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. L-am vazut. :)
    Clar nu a fost pierdere de vreme, ceea ce e mare lucru pentru zilele noastre, cand majoritatea filmelor nu au vreun mesaj de transmis.
    Lasand deoparte patologia rarisima, sper, ideile pe care mi le-a varat in minte se refera la alte aspecte.
    Unul ar fi in ce masura adoptia unui copil de catre o familie care are copii este de bun augur pentru copiii deja existenti. Ai vazut, imediat dupa adoptie, gelozia din ochii lui Daniel si a lui Max, cand Esther era doar ceva nou, nu neaparat ceva nou si rau.
    Un alt lucru ar fi... increderea care se poate pierde atat de usor. Cei doi soti, in cazul nostru John, punea sub semnul intrebarii orice ii spunea nevasta-sa, fiind mai degraba avocatul apararii oricarei alte parti, datorita episoadelor din trecutul lor, cand Kate facuse apel la alcool. Se vede ca acea poveste il urmarea pe el chiar mai abitir decat pe ea, de unde isi privea nevasta cu suspiciune, o suspiciune a caror radacini au fost trecute cu vederea de toata lumea. Cred ca e un aspect care se intalneste in vietile multora, anume acela legat de pierderea increderii. Mi se pare nedrept ca doar una din parti sa se considere, la nesfarsit, vinovata, cealalta pozand in imaculata si avand dreptul sa fie judecator. OK, dar pana cand, as intreba? Nu cumva e solutia cea mai facila? "Scuze, in tine nu pot avea incredere, mai demult ai baut, deci eu am dreptate" mi se pare injust!
    Cat despre Esther, acel geniu malefic, uluitoare capacitatea sa de a manipula. Se vede ca avea metode pentru fiecare. Evalua oamenii si ii trata in functie de interesele ei bolnave, de asa maniera incat orice strain o imbraca in haine de inger.
    Bine realizat, prin urmare, filmul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prin facultate am citit o carte,”Fructele mâniei” cred că se numea și e scrisă de un scriitor american pe nume Steinbeck, sau cam așa ceva. În carte e vorba (la început) de o fetiță care, deși părea deosebit de inocentă, își omoară familia toată, iar apoi dă foc casei și dispare. Mi se pare că, în continuare, este adoptată de o altă familie și procedează la fel. Când am văzut filmul ”Orfana”, am crezut, în prima fază că ar fi inspirat după acea carte, dar nu am văzut niciunde să se pomenească despre așa ceva.
      Gelozia celor doi frați, pe care ai sesizat-o, e firească și tot explicație psihologică are. Cei doi se simt ”amenințați” de noul venit, prezentat din start ca fiind o ”surioară”, deoarece le e teamă că dragostea părinților se va topi, de-acum, doar asupra acestei ”surioare” și, astfel, ei, cei născuți sânge din sângele părinților, vor fi neglijați (ceea ce, ai văzut, chiar așa se întâmplă). Dacă e de bun augur? E complicat, e o discuție largă. Întrebarea e, în ce măsură dorința părinților de a avea un alt copil poate trece peste impactul psihologic pe care, aducerea unui ”străin” în familie, îl are asupra copiilor deja existenți?
      Ce ai spus despre încrederea celor doi soți, cred și eu la fel.
      Esther suferă de o patologie bizară, nu doar prin faptul că avea minte de adult în trup de copilă, ci mai ales prin aceea că, mintea sa, chiar dacă era de adultă în toată firea, era a unei psihopate înveterate. După cum știm, psihopații sunt cei mai periculoși ”pacienți” din cauză că ei sunt sclavii unei singure idei, o pun în aplicare prin orice mijloace și, cel mai uluitor, e faptul că aceștia nu au trăiri psihologice, dimpotrivă, le manipulează pe ale celorlalți. De exemplu, un stimul care ție iți provoacă frică, pe un psihopat îl excită. Așa se explică de ce psihopații apelează, de cele mai multe ori, la torturi inimaginabile. Filmul acesta e bun, nu pentru altceva, ci pentru că respectă întocmai cadrul psihologic, nu-i scapă nimic și nu cade în capcana de a abuza de horror, precum in nenorocirea de SAW.

      Ștergere
  3. Cartea despre care vorbesti e, cred, "La rasarit de Eden" (Steinbeck).
    Reactia de gelozie e absolut fireasca, intr-adevar. Nu li se intampla doar copiilor, se intampla la orice varsta, si nu doar in relatia parinte-copil, ci si in relatia de cuplu, si in relatiile profesionale.
    Luand in calcul strict filmul, parintii nu par sa ii fi consultat pe copii in privinta adoptiei. Nu la modul serios. Ei au decis ca pentru binele lor propriu ar fi recomandat sa mai aduca un copil in casa. Dorintele celor deja existenti au fost secundare. Asta poate fi o eroare. Nu-ti considera copilul incapabil sa stie ce e bine si ce e rau: consulta-l. Responsabilizeaza-l. Nu-l subestima. Max, cat era de mica, si initial extrem de speriata, a reusit sa distinga cu precizie ce era bine si ce era rau, a reusit sa isi salveze fratele, a reusit sa ia decizii demne de o minte mai matura, nu-i asa?
    Despre Esther ai scris tu in calitate de specialist, nu am nimic de adaugat. Copila care a interpretat rolul a fost exceptionala.

    RăspundețiȘtergere