miercuri, 15 sept 2010

Avu loc si minunata sedinta cu directoarea de la juridic (dar participa si cea de la personal) si, cum ma asteptam, nu se stabili nimic clar, ea veni cu lectia ei, noi cu a noastra. Daca vazui ca nu ai cu cine discuta, nu mai zisei nimic si ii lasai pe altii sa vorbeasca degeaba si nu fura putini cei care se bagara in seama caci fuseram acolo peste 25 de oameni. Directivele sunt aceleasi, psihologii si medicul trebuie sa vada 60 de cazuri/zi (cum vom reusi, asta nu intereseaza pe nimeni), iar asistentii sociali cate 3 anchete in medie/zi de fiecare.(Totusi, de ce un asistent social sa faca numai 3 anchete/zi? Oare pentru ca ei sunt 13 si noi 4, cu tot cu medic?). In rest discutii fara rost, certuri, ironii, rasete si multa prostie.
Ce ma uimi insa, fu infatisarea extrem de palida a directoarei de la resurse care tocmai se intoarse din concediu si azi fu prima ei zi de lucru. Pe unde-o fi fost? Ce i s-o fi intamplat?
Statu in fata mea si nu zise nimic toata sedinta, iar eu nu o luai in seama la inceput, dar cand ma uitai atent la ea, ii vazui parul ars si oribil vopsit si o fata ca de moarta. Aproape ca nu o recunoscui cand incepui sa o examinez, asa de pocit mi se paru chipul ei, dar cand coborai ochii ca sa o vad toata, ii observai piciorul drept pe care il tinea peste celalalt, iar subtirimea acestuia ma uimi, nu parea al unei femei normale, ci al uneia rahitice. O stiam slaba, dar parca niciodata nu o vazusem ca acum. "Degeaba e directoare, ma pomenii gandind, precis are mari suferinte ascunse, iar fericita sigur nu e".
Mai tarziu, cand coborai in biroul asistentilor sociali si dupa ce sedinta se terminase demult, ma intalnii acolo cu directoarea de la juridic care nu plecase si ma intreba de vorba. "Ce faceti? imi zise. Cum merge treaba?" Ce puteam sa-i raspund? "Merge bine, ii zisei, dar cam greu". Probabil se astepta la acest raspuns caci incepu sa rada imediat, dar se facu a parea uimita si ma intreba de ce merge greu, insa eu nu mai putui sa-i raspund ceva pentru ca tocmai atunci veni pe usa o colega cu o urgenta si intra in vorba cu ea si nu mai avusei timp sa stau sa le astept sa termine si plecai.
Totusi, faptul ca aceasta directoare ma baga in seama, imi dadu de gandit in timp ce urcam scarile spre biroul meu. Stiu precis ca n-am mai vorbit cu ea de 3 ani de zile si atunci a fost la 6 luni dupa ce ma angajasem, cand am dat un examen de promovare pentru alt grad. (De ce un director de la juridic intervieveaza un psiholog ca sa il promoveze sau nu?!). Si nu s-a purtat frumos si nici amabil cu mine atunci, m-a bestelit si m-a ironizat aproape cum i-a venit la gura. Ca de ce m-am angajat la ei, ma intreba ea (parca asta e cine stie ce institutie de renume), cine e director general acolo sau, daca stiu cum se numeste serviciul in care lucrez (lucram la nevazatori). Ma credea, precis, vreun retardat mintal, cum multi pareau a fi pe-acolo si care nu gasisem sa ma angajez in alta parte, dar eu stiam ca venisem provizoriu sa lucrez, pana imi gaseam in alta parte si ca n-aveam de gand sa stau sa fac cariera in institutia asta de doi lei, asa ca vorbele ei nu m-au afectat prea rau iar daca am vazut ca orice as zice ma ia in ras, am tacut. Atunci, cand si-a dat seama ca atitudinea sa persiflatoare nu mai da niciun rezultat, a tacut si ea si mi-a spus ca pot pleca, fara sa-mi mai fi spus daca m-a promovat sau nu. Oricum, nu ma mai interesa prea mult pentru ca ma hotarasem ca a doua zi sa-mi dau demisia, nu eram obisnuit si nici nu suportam un astfel de comportament din partea sefilor. Totusi, elanul meu in a demisiona a scazut puternic a doua zi, mai ales cand am aflat ca fusesem promovat si imi crestea si salariul, dar de-atunci am ramas cu o ciuda pe ea, nici nu o salutam cand o vedeam si nici ea nu se uita la mine. Si o vedeam deseori cand ma duceam cu maldarul de dosare la semnat, dar treceam unul pe langa altul ca doi straini si chiar ma gandeam ca ma uitase demult, poate imediat dupa acel asa-zis examen.
Cu atat mirarea mea fu mai mare acum, cand ma intreba de vorba si-mi zise pe numele mic. Ce s-o fi intamplat intre timp? De unde-mi stiu numele, mi l-a retinut de-atunci, sau l-a citit de curand din organigrama, ca tot a trebuit sa reorganizeze serviciul? De ce-mi paru asa de amabila? Sa ma fi vorbit cineva de bine la ea? Daca da, cine sa fie si cu ce scop? Sa fie vicleana si sa-si fi dat seama cat conteaza munca mea si, astfel, sa incerce sa se poarte frumos cu mine ca sa nu plec? Banuieste ea ce impresie mi-a creat acum trei ani? Sau, poate, ceea ce am vazut atunci era doar o latura a felului ei de-a fi, poate ca e de treaba in general (n-am auzit sa fi propus pe cineva pentru concediere, oricat de prost ar fi fost acela), isi incurajaza subalternii si vede latura buna a lor, dar, uneori, ca orice om, are momente mai proaste si devine caustica. Totusi, sa zicem ca asa e, dar cine ii da dreptul ca atunci cand are o pasa proasta, sa isi persifleze angajatii si sa ii faca sa se simta idioti? Ce obtine facand asta, in afara de placere personala izvorata dintr-un complex?...Mai conteaza toate astea acum? Simt ca-i acord prea multa importanta unei femei de care sper sa scap cat mai curand.
Astazi fusei la doctor pentru un concediu medical caci vreau sa-mi dau demisia din institutia in care lucrez si am nevoie de cateva zile libere pentru a-mi pregati terenul la noul loc de munca. Rezolvai repede caci nu gasii pe nimeni la cabinet inaintea mea si, ca de obicei, doctorul meu de familie ma surprinse placut prin amabilitatea sa. Abia vru sa ia o punga de cafea cand o scosei din geanta si cred ca daca nu i-o lasam pe masa si sa ies, nu o lua. El ma surprinde cu atat mai placut  cu cat ma invatasem cu o atitudine ostila din partea medicilor, aproape dusmanoasa si de aceea nu incetez sa ma mir cand mai dau de cate unul care stie sa se poarte. Mi-aduc aminte ca aveam vreo 16 ani si eram internat la un spital mare din Bucuresti si pentru ca ma dureau amigdalele, am fost trimis la ORL de catre medicul care ma luase in primire. Am ajuns in cabinetul orelistului si m-a pus sa casc gura, iar apoi mi-a bagat ceva ca o lingura indoita pe gat si a incercat sa-mi dea limba intr-o parte ca sa se poata uita cu o lanterna in fundul gatului meu, dar cand am simtit obiectul acela rece de metal ca ma atinge in cerul gurii, am simtit ca-mi vine sa vomit si ca sa nu vomit acolo, am smucit capul intr-o parte si am tusit de parca ma inecasem cu mancare, iar stropi de saliva au sarit pe fata medicului. Acesta m-a lasat, s-a sters linistit cu o batista si apoi i-a zis tare asistentei, ca sa aud si eu: "cretinul asta m-a scuipat drept in gura", dupa care s-a uitat la mine ca si cum se gandea daca sa-mi carpeasca una sau nu. Probabil ca asistenta a intuit starea lui de spirit caci mi-a zis sa plec. (Ce-o fi scris el pe urma in fisa mea?). Chiar asa sa fi fost, il scuipasem in gura? Si daca a fost asa, de ce nu-si luase masuri? Eram primul care tuseam cand ii baga lingura aia pe gat? De altii cum se ferise? De ce nu mi-a spus dinainte ce vrea sa faca sa fi putut si eu sa ma pregatesc psihic si sa il feresc? Ce eram eu, pacient sau cobai? Un copil de 16 ani, bolnav, care te scuipa neintentionat, e cretin? Ce atitudine e asta?...Apropo de cum se comporta medicii. Si asta e numai una din intamplari.