miercuri, 11 iulie 2012

Coșmarul serilor de vară

Mi-e groaznic de ciudă că, seara (dar și ziua), nu pot să mă plimb și eu liniștit pe străzi, la întâmplare, prin oraș, sau să beau un suc, la o terasă, afară. De ce zic asta? Pentru că, am observat, oriunde m-aș duce, în orice loc aș sta, sunt obligat să suport, aproape neîntrerupt, zgomotul infernal al motoarelor de motociclete ambalate la maxim si turate până să ia foc. Numai cine nu stă in București nu știe despre ce vorbesc.
Motocicliștii, neapărat, trebuie sa iși facă drum prin centrul orașului. Au n-au treabă, e obligatoriu pentru ei să treacă prin buricul târgului ca sa le vadă și să le admire toată lumea ”superbitățile” de zeci de mii de euro. Și, fiindcă nu e suficient doar să treacă pentru a fi automat admirați, trebuie mai întâi să se facă și observați. Cum să facă asta? Simplu: ambalează motorul până aproape să se spargă, ca să audă și surzii din naștere că ei trec pe-acolo. Atât de disperați au devenit să le cârâie cât mai tare motoarele, încât, cei mai mulți umblă la ele ca să scoată cât mult zgomot la turații cât mai mici. Astfel, a devenit un fel de întrecere între posesorii de vehicule pe două  roți, al cui urlă mai tare și face mai urât. Chestiunea are, evident, și o explicație psihologică: cu cât cineva este mai complexat, cu atât zbiară mai tare. Motocicliștii, mulți dintre ei, sunt, cu siguranță, persoane cu multe complexe. Dar, cum nu se face, în popor, să-și strige durerile, ”pun” motoarele să țipe în locul lor, nepăsându-le absolut deloc ca nimănui nu-i place să le și ”asculte” (la o așa intensitate).
Motocicliștii sunt o altă specie, una care se diferențiază printr-un metalimbaj, dar și printr-un comportament aparte. Ei se ințeleg fără să-și vorbească și se observă fără să se privească. Cel mai bine se disting pe șosele aceste două aspecte.
Dacă într-un loc apar doi motocicliști care nu s-au văzut niciodată până atunci,  ei devin automat prieteni doar pentru că ambii posedă ”motoare”. Și, obligatoriu, trebuie să vorbească despre ale lor ”bijuterii”. Ceea ce e interesant aici, este permisivitatea cu care cei doi (sau mai mulți) iși admira reciproc ”frumusețile”: încep sa le atingă, se urcă pe ele, le turează, le laudă, dar le arată sincer și punctele slabe. Să se urce cineva în mașina unui necunoscut să vadă ce pățește!
Motocicliștii, când sunt singuri pe străzi, nu sunt motivați. De aceea, ei au nevoie de ”parteneri” asemeni lor față de care să iși etaleze talentele și care să le și înțeleagă ”plăcerile”. În plus, știind că încalcă flagrant limita bunului simț, ei trebuie să  fie în gașcă pentru a se apăra si susține reciproc. Apartenența la grup le dă putere, le umflă venele la tâmple și le dă curaj sa apese zdravăn accelerația. Când vedeți un singur motociclist pe șosea, acela e posibil să aiba vreun scop și se duce croit într-acolo. Când vedeți haite zgomotoase, fiți convinși că n-au nicio treabă, au ieși ”la impresie”, ”să se rupă-n figuri”, să plece la ”agățat”, sau să facă ”curse”.
Motocicliștii, datorită obsesiei maladive pentru viteză si zgomot, au redus (în cadrul limbajului) întreg vehiculul, la un singur ansamblu al său: motorul. Astfel, ei: ies cu ”motorul”, se urcă pe ”motor”, și-au luat ”motor” nou, si-au schimbat ”motorul” etc; clar, au in cap numai motoare fumegânde. (Mă amuză până la lacrimi întrebarea băiețașilor cu puf sub nas: ”Iesim deseară cu motorul”?).
Motocicliștii, conform spuselor multor șoferi, sunt cei mai enervanți participanți la trafic. Doar de aia au ”motoare”, ca sa se ”bage”. Și se bagă: nu-i vezi așteptând în coloane, ca toți ceilalți, niciodată; te pomenești că apar de nicăieri și iți ”taie” fața; sau, de cele mai multe ori, circulă atât de aproape de mașină încât îi ”agăți” cu oglinda. În caz de accident, deși vinovați, sunt la fel ca taximetriștii: extrem de vocali în a spune ca alții sunt de vină. Ei sunt sfinți.
Motocicletele, după părerea mea, sunt niște vehicule aproape inutile și groaznic de periculoase. Impactul frontal, la aproape orice viteză, este mortal. Motocicleta nu are nimic în componența sa care să protejeze pe cel care o conduce și nici pe însoțitorul său. Orice dezechilibru pe șosea, te aruncă direct sub roțile mașinilor.
Și spun că  sunt inutile, deoarece sunt extrem de scumpe pentru cât de puține poți face cu o motocicletă: abia mai poți lua un pasager in spate, de cărat, nu poți căra mai nimic, iar prețul uneia este uluitor. Și atunci, pentru ce ”motor”? Pentru fițe? Probabil.
De când scriu acest articolaș (aproximativ 30 de minute), cred că au trecut zeci de motociclete pe Magheru. De fiecare dată am tresărit și am simțit niște înțepături în cap. Ca să adorm, e un chin în fiecare noapte. Mă întreb, ce-o face Poliția? Oare o fi atât de surdă încât nu-i aude? Probabil că da, își doarme demult somnul de veci, dacă nu cumva o fi beată și se preface. 



4 comentarii:

  1. Am niste cunoscuti, posesori de motociclete. Doi dintre ei participa la motocross, fiind profesionisti. Niciunul din cei doi nu foloseste motocicleta pentru a se etala cu ea in oras. Niciunul nu se transporta cu ea in trafic. Participa la antrenamente, concursuri, isi iau medalia si in restul saptamanii lucreaza.
    Un motociclist amator risca daca este inconstient. Isi risca viata, risca viata participantilor la trafic.
    Nu exista insa metode de a-i face sa gandeasca. Si, cata vreme legea este permisiva... suportam cu totii consecintele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu motocicliștii profesioniști nu am nimic, chiar îi admir. Știu că orice sport necesită un efort enorm. Ceilalți mă deranjază, despre care am scris. Despre zgomotul pe care îl scot motoarele lor ce zici? Nu te deranjază?

      Ștergere
  2. "Ceilalti" sunt (ca) niste copii mari si egoisti, de aceea povesteam de profesionisti, cei care stiu exact ce implica motociclismul. Un motociclist amator cauta senzationalul, se vrea remarcat, vrea sa dea bine. Motivele sale sunt, de la origini, idioate, deci nu poti sa ai asteptari pozitive de la ei. Insa nu e singura categorie ciudata. In tramvai, daca sunt patru locuri ocupate si urca un al cincilea, sansele ca al cincilea sa doreasca sa se aseze EXACT unde stai tu sunt considerabile. Mi s-a intamplat asta. Mosul umbla cu carje, era surd si simtea ca sedeam pe locul care ii era rezervat. L-am lasat sa se bucure de avantajele calatoriei. Nu am inteles nicio clipa ce avea in minte, si nu am facut efortul de a intelege asta. De asemenea, biciclistii sunt teribili. Neavand benzi amenajate in trafic, fie dau peste tine pe trotuar, fie ii incurca pe soferi. Motociclistii insa parca si-au propus sa nu se invete minte, nici macar atunci cand unul de-al lor o pateste. Si li se intampla accidente, frecvent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte de acord cu tine. Dar tot nu mi-ai zis nimic de zgomotul motoarelor :).

      Ștergere