Sa punem orice pe facebook - chiar si copiii nou-nascuti!

La inceput ma mirau, acum ma amuza tare pozele foarte multora postate pe facebook si in care ne arata copii (ai lor) abia nascuti sau inca nenascuti. Pot intelege bucuria fiecaruia (extrem de mare) ca i s-a nascut un copil dorit, ca a devenit parinte etc, dar nu inteleg cu ce drept ii pune poza in vazul tuturor. Ii cere cineva acceptul acelui copilas? Si, chiar daca i-ar trece cuiva prin cap sa i-l ceara (dar sigur nu-i trece), cum i l-ar da o fiinta ce are numai cateva zile?! Dar asta e cea mai din urma problema cu care si-ar bate capul toti posesorii de nou-nascuti postaci pe facebook. Adevaratul motiv pentru care expun pozele este acela ca ei spera ca, vazandu-le plodul, prietenii virtuali din lista vor lesina de bucurie gandindu-se cat de fericiti sunt parintii. Si curg mesajele si comentariile: "sa va traiasca", "aveti un inger", "seamana cu tine" (la doua saptamani, chiar ca seamana perfect, si nu cu unul, ci cu ambii; jumatate din fata aduce leit cu tatal, jumatate cu mama). Iar parintii le citesc cu nesat, le multumesc in valuri si se declara beti de fericire. Si, uite-asa, ipocrizia sta sa plezneasca, iar dupa prima vizita impreuna cu "ingerasul" chiar ca face poc. Caci apar comentariile: "nu o mai chem pe asta la mine ca vine cu plodul...frate si ce rau era, nu a bagat deloc limba-n gura...bai, si era si urat ca naiba era etc etc".
La fel si cu nuntile; nici nu trece noaptea nuntii, ca apar pe facebook poze: ea mireasa, el ginere, cu papion la gat si cu euroii in piept. Se tin de maini si valseaza...e dansul mirilor! De jur imprejur emotia e regina pe chipurile celor prezenti. Toti bat din palme. Pe fete au zambete late. Freamata! Dupa ce termina primul dans, nu mai au rabdare, casatoritii trebuie sa vada ce cadre a prins fotograful (unul neaparat cu sapca intoarsa pe cap). "Sunt superbe, isi spun, neaparat trebuie sa le punem pe face"(book - ul se subintelege, nu mai e nevoie sa fie rostit). Si le pun. Iar mesajele curg cu nemiluita: "casa de piatra sa aveti", "cei mai frumosi", "o nunta perfecta" (asta o spun mai ales cei care n-au fost acolo), "sunteti minunati" etc etc etc. A doua zi, cand citesc, le dau lacrimile. Raspund la comentarii neaparat si, pana la urma, vazand ca sunt asa multe, se lasa pagubasi. Scriu un singur comentariu pe perete, pe contul comun, in care le multumesc tuturor, neaparat "pentru urari" si gata. Atat a contat, sa primeasca comentarii, multe, cat se poate de multe.
Mda...era sa o iau si eu razna de tot. Mi-e clar demult: ce-mi pasa mie de bucuria/fericirea altora, cu copiii, cu nuntile, cu orice? In ultima vreme a inceput sa imi pese tot mai tare de bucuria/fericirea mea. Abia de curand am invatat cat conteaza bucuria mea pentru bucuria altora si cat conteaza fericirea mea pentru fericirea celorlalti. Asa ca...sa fie sanatosi!
Nu ma bucura pozele de la nunti, sau cele cu copii abia nascuti. Mai ales nuntile aratate in sute de fotografii. Evident ca imi sunt straine si nu misca nimic sensibil in mine. Decat frumoase, imi par mai degraba false, fade, exagerate, ba chiar fara rost. Ce sa mai zic de nuntasii de rand care, cand se gandesc la buzunare, injura mirii cu tot cu nasii si familiile lor.
Iar eu mai cred intr-o chestie: ceea ce conteaza cu adevarat, tii pentru tine, in sufletul tau; iar daca te decizi sa impartasesti, o faci cu cei pe care ii iubesti, nu expui in vazul tuturor.